(Video) Preasfințitul Ignatie - noul Episcop al Hușilor

22 Octombrie 2017
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Adrian Sârbu

Duminică, 22 octombrie 2017, la Catedrala Episcopală din Huși a avut loc instalarea oficială a Preasfințitului Părinte Ignatie Trif ca Episcop al Hușilor.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, încojurat de un sobor impresionant de ierarhi din țară și străinătate, preoți și diaconi pe podiumul amenajat în curtea ansamblului episcopiei Hușilor.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit cuvântul său de învățătură pregătit pentru acest mare eveniment.

La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc slujba de întronizare a noului Episcop ales al Hușilor, Preasfințitul Părinte Ignatie Trif. În cadrul acesteia, s-a citit actul oficial de instituire în scaunul episcopal și i s-au înmânat noului episcop însemnele arhierești. Gramata mitropolitană a fost citită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Preotul Constantin Mogoș, membru în Adunarea Națională Bisericească, a dat citire mesajului din partea preoților și credincioșilor din Episcopia Hușilor cu ocazia întronizării Preasfințitului Părinte Ignatie.

La final, Preasfințitul Părinte Ignatie, după rânduială, a rostit cuvântul Preasfinției Sale cu ocazia întronizării ca Episcop al Hușilor.

Începând din această zi, titulatura ierarhului ce a păstorit cea mai mare parte a slujirii sale arhierești în străinătate, este Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor.

Credincioșii prezenți în număr mare la slujbă au primit la final binecuvântarea ierarhilor.