(Video) Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sosit la Iași

24 Martie 2018
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Adrian Sârbu

Sâmbătă, 24 martie 2018, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sosit la Iași. Vizita Preafericirii Sale este prilejuită de Proclamarea solemnă a Canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostriv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, ce va avea loc la Iași duminică, de sărbătoarea Bunei Vestiri.

De la aeroport, delegația oficială s-a deplasat către Catedrala Mitropolitană, unde a avut loc slujba de Te Deum. IPS Teofan a rostit un cuvânt de întâmpinare, urmat de cuvântul de binecuvântare al PF Daniel.

În continuare, Preafericitul Părinte Daniel, însoțit de o numeroasă delegație, a vizitat Muzeul Mitropolitan, unde se află expoziția dedicată Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.

De la ora 16:00, va avea loc la Catedrala Mitropolitană din Iași ultimul parastas al sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul, urmat de slujba de priveghere în cinstea sfinților și a sărbătorii Bunei Vestiri.